top of page
Search

Partea bună a lui "m-ai dezamăgit"

Gabriel Panțiru

Există ceva în legătură cu verbul „a dezamăgi” care mă fascinează. Îl folosim destul de des. Îi spunem copilului care a venit cu o notă mică de la școală „M-ai dezamăgit!”. Vorbim despre prietenului care a scăpat un comentariu negativ despre noi în lipsa noastră „M-a dezamăgit”. Vorbim despre politicienii care sunt în campanie electorală „M-au dezamăgit cu toții”. Am putea spune că ceilalți ne-au amăgit și asta ne produce disconfort sau durere. Am spune că ne-au păcălit sau ne-au fraierit. Însă, ne e și puțin ciudă că ne-am lăsat amăgiți sau fraieriți, că nu am fost suficient de deștepți sau ageri astfel încât să ne dăm seama că la mijloc e o amăgeală, o păcăleală. Pornind de aici, dacă ne uităm la situațiile în care folosim acest verb am putea vedea că, de fapt, noi singuri suntem cei care ne amăgim. Eu cred că atunci când ne așteptăm ca copilul să ia doar note mari, ca prietenii să ne vorbească doar de bine sau ca politicienii să își respecte toate promisiunile, ne cam amăgim. Trăim cu amăgirea că ei se vor comporta conform așteptărilor noastre, că nu ni le vor înșela niciodată.

Dacă ne uităm cu atenție la verbul „a dezamăgi”, vedem că, în sinea lui, are o conotație pozitivă. A existat o amăgire de care am scăpat. E ca și cum am mai scăpat de o iluzie, de o păcăleală. Iar dacă am scăpa de suficient de multe amăgiri, cred că am putea vedea că oamenii, fie ei copil, prieten sau politician, nu sunt și nici nu vor fi vreodată perfecți. Nu se vor comporta întotdeauna potrivit așteptărilor noastre. O vor face întotdeauna într-o mai mică sau mai mare măsură. Iar dacă am scăpa de suficient de multe amăgiri, cred că am putea vedea lucrurile ceva mai clar, am putea face alegeri mai bine informate, am avea așteptări mai reduse de la ceilalți și de la noi înșine. Și cred că acest lucru nu ar fi neapărat rău.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


© gabrielpantiru.com

bottom of page